VIDEO / Sportul a învins România U17

Redactor:
Florin ALBOIU
  • Publicat:
  • Actualizat:

"Studenții" bucureșteni au disputat sâmbătă în Regie, de la ora 10, cel de-al treilea amical al verii, în compania lotului național U17. Partida a fost câștigată de gazde cu 3-0 (1-0). Scorul a fost deschis de Varga, în prima repriză, din lovitură de pedeapsă, iar după pauză au mai punctat Lungu, cu un șut plasat de la 20 de metri, și Ciubotariu cu o lovitură de cap de la marginea careului mic. Antrenorul Adrian Falub a folosit în prima parte a meciului potențialii titulari, iar după pauză a introdus în teren, rezervele, dar și jucătorii care au fost împrumutați sezonul trecut la alte formații și juniori din pepiniera proprie. Dintre aceștia au impresionat mijlocașii Lungu, prin tehnică și luciditate, și Burtică, mai ales datorită determinării cu care a abordat fiecare fază de joc. Ultimul este un produs 100% al Centrului de Copii și Juniori din Regie, avându-l ca profesor pe Costel Pană.

Sportul Studențesc va pleca la începutul săptămânii viitoare într-un stagiu de pregătire la Poiana Brașov, iar apoi va efectua un cantonament în străinătate, cel mai probabil în Antalya.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×